Curriculum-ul pentru educatie timpurie pus in aplicare in 2008 contine urmatoarele tendinte de schimbare si actiune: diversificarea strategiilor de predare-invatare-evaluare, amenajarea mediului educational in acord cu principiile educatiei timpurii, imbunatatirea parteneriatului cu familia, centrarea activitatii profesorului pe conceptul de dezvoltare globala a copiilor. Aceste tendinte au directionat activitatea corpului profesoral din gradinita noastra in ultimii zece ani.

Spre exemplu, in schimbarea ambientului educational din Gradinita cu Program Prelungit nr. 21 din Iasi profesorii s-au inspirat din doua programe diferite de educatie timpurie: Reggio Emilia si High Scope. Fiecare dintre aceste doua modele educationale consacrate la nivel international au inspirat parintii si educatorii din gradinita noastra in proportii variate. Fara indoiala ca au existat o serie de conditionari arhitecturale si financiare. Chiar daca aceste aspecte au limitat semnificativ marja noastra de actiune, totusi noi am incercat sa adaptam mediul educational din salile de grupa in conformitate cu cerintele acestor modele consacrate de educatie timpurie, tinand totodata cont de posibilitatile culturale, materiale si spirituale ale comunitatii din care facem parte.

Reconfigurarea ambientului educational pe baza modelelor internationale de bune practici a constituit doar un prim pas in dezvoltarea unei culturi a calitatii in gradinita noastra. Astfel, prin introducerea unor metode eficiente de grupare a prescolarilor, am reusit sa individualizam invatarea, fapt ce a permis o mai buna cunoastere a nivelului de dezvoltare a fiecarui copil. Totodata, prin aplicarea la grupa a unor strategii socioconstructiviste, precum activitatile de invatare de la egali am stimulat dezvoltarea atitudinilor fata de invatare ale prescolarilor. Consideram ca toate aceste schimbari au fost posibile datorita gradului ridicat de implicare a parintilor in activitatile desfasurate la gradinita. Modalitatile variate de imbunatatire a parteneriatului cu parintii pe care le-am utilizat la grupa au permis construirea unei mici comunitati de invatare in domeniul educatiei timpurii. Progresul in timp al acestei microcomunitati a devenit vizibil in urma rezultatelor favorabile obtinute in cadrul primei evaluarii institutionale realizate de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in invatamantul Preuniversitar (ARACIP), Gradinita cu Program Prelungit nr. 21 din Iasi situandu-se in primele trei locuri, in „clasamentul” intocmit la nivel national in ceea ce priveste indicatorul eficacitate educationala.

In opinia noastra, avantajele utilizarii unor practici socioconstructiviste la gradinita deriva, in primul rand, din asigurarea unor conditii mai bune pentru dezvoltarea optimala si globala a prescolarilor. Nu este vorba doar de cantitatea si calitatea sporita a resurselor materiale, ci si de un nivel superior de pregatire si de performanta in activitatea profesionala a educatorilor. Bineinteles ca aceste doua conditii pot determina o evolutie favorabila a parintilor, in ceea ce priveste competentele acestora in materie de educatie timpurie. Astfel, prin implicarea activa a parintilor in viata gradinitei, profesorii devin, la randul lor, interesati sa respecte standardele de calitate. in final, acest circuit al transferului de competenta intre profesori si parinti se repeta, generand in timp o crestere a calitatii educatiei. Un alt avantaj al utilizarii, de catre profesori, a unor practici socioconstructiviste la gradinita, consta in existenta unor oportunitati variate de dezvoltare pentru prescolari si in construirea in comun a cunoasterii, in cadrul unei veritabile comunitati de invatare. Nu in ultimul rand, un al treilea avantaj deriva din satisfactia profesorilor si a parintilor fata de evolutia pozitiva a fiecarui copil in parte, practicile socioconstructiviste incluzand individualizarea invatarii si interventia convergenta adecvata a parintilor si a profesorilor in educatia prescolarului.

Dezavantajele utilizarii acestor practici la gradinita nu sunt insa usor de neglijat. Este vorba, in primul rand, de o cantitate relativ mare a resurselor materiale, precum si de o calitate profesionala superioara a resurselor umane. Combinatia acestor doua cerinte este, in opinia noastra, destul de greu de realizat, dar nu imposibil. Noi credem ca practicile socioconstructiviste pot fi introduse in orice comunitate in care exista un nivel ridicat de educatie si de simt civic, precum si o minima bunastare. Bineinteles ca, pe langa aceste ingrediente, mai este nevoie si de un interes real al cadrelor didactice pentru propria dezvoltare profesionala. Un al doilea dezavantaj provine din reactia oarecum viscerala a unor cadre didactice, atunci cand sunt nevoite sa aplice noi practici educationale. Fara indoiala ca este mult mai lejer pentru un educator sa lucreze frontal, impunandu-si autoritatea in fata copiilor prin diferite tehnici de disciplinare a acestora. Dar acest stil de lucru nu mai este de actualitate intr-o lume care se schimba cu o viteza ametitoare. Peste douazeci de ani, prescolarii de astazi vor trebui sa se adapteze in lumea in care vor trai; iar acest lucru va fi aproape imposibil daca ei nu isi construiesc cunoasterea prin multiple interactiuni sociale, dobandind inca de timpuriu o serie de competente motrice, emotionale, sociale si cognitive. Prin urmare, introducerea si utilizarea unor practici adecvate de dezvoltare atat in familie, cat si la gradinita devine o necesitate.

In final, daca stam sa cantarim care sunt avantajele si dezavantajele introducerii la gradinita a unor practici socioconstructiviste de invatare ajungem la urmatoarea concluzie: pe termen scurt, obstacolele par insurmontabile, dar, pe termen mediu si lung, efortul se merita cu prisosinta. in concluzie, ceea ce ne diferentiaza de alte gradinite sunt urmatoarele aspecte:

1. Incercam sa imprimam copiilor un sentiment de securitate afectiva, atunci cand acestia sunt in preajma noastra. Bucuria de a fi impreuna se invata mai intai in familie, dar se exerseaza si se fixeaza la gradinita. in definitiv, intalnirea cu un profesor se poate transforma pentru copilul prescolar intr-o veritabila “intalnire providentiala“.
2. Incercam sa ii determinam pe parinti sa se implice activ in educarea propriilor copii. Si reusim adesea acest lucru pastrand un echilibru intre ceea ce cerem si ceea ce putem oferi. si nu uitam niciodata ca un profesor dobandeste tot atata prestigiu in comunitate, pe cata incredere au copiii si parintii in acesta.
3. Amenajam sala de grupa astfel incat sa aiba mai degraba un caracter familial, decat unul institutional. Un ambient educational bine organizat le ofera copiilor stimuli de invatare suplimentari si favorizeaza dezvoltarea optimala a acestora. Nu uitam niciodata ca, in perioada timpurie, invatarea inseamna placere si joc, bucurie si implicare profunda, iar plictiseala permanenta a prescolarilor constituie cel mai mare esec pentru un educator.
4. Stimulam interactiunile libere dintre copii. Interactiunile libere dintre copii le ofera acestora posibilitatea de a exersa pe “viu“ abilitatile emotionale si sociale dobandite in familie si la gradinita.
5. Activitatea unui profesor este incarcata adesea de sarcini existente in fisa postului, precum si de o serie de sarcini birocratice, pur administrative. Cu toate acestea, incercam sa pastram un echilibru corect intre atentia acordata intereselor, dorintelor si nevoilor fiecarui prescolar in parte si obiectivele si planurile noastre de lucru.
6. Incercam sa pastram un echilibru intre strategiile spontane de invatare (jocuri si acvtivitati didactice alese, experimente si explorare individuala, invatare prin cooperare, invatare de la egali etc.) si strategiile artificiale de invatare (activitatile experientiale dirijate), deoarece cele dintai dezvolta motivatia intrinseca a copiilor. Spre exemplu, mai multe invata copilul despre mere, atunci cand se afla intr-o livada sau atunci cand manipuleaza, miroase sau gusta un mar, decat atunci cand profesorul realizeaza o activitate de invatare utilizand imagini cu mere.
7. Incercam sa lucram pe grupuri mici de copii (maxim 6 copii) si ne concentram atentia pe fiecare copil in parte, inregistrand comportamentele acestora si documentand invatarea.
8. Monitorizam sistematic copiii in timp ce se joaca si lucreaza la gradinita, apoi comunicam intre noi cu privire la progresul in invatare si dezvoltare a fiecarui copil in parte.
9. Evaluam sistematic si periodic (impreuna cu parintii) gradul de dezvoltare motrica, cognitiva, sociala, emotionala si de autonomie personala a prescolarilor utilizand instrumente valide si fidele din punct de vedere stiintific.
10. Nu ezitam sa abordam impreuna cu prescolarii teme esentiale, precum nasterea, casatoria, boala sau moartea. Copiii au nevoie sa inteleaga inca de mici aceste evenimente fundamentale despre care adesea parintii si profesorii nu le spun prea multe lucruri.

Director,
Prof.dr. Eusebiu Neculai Munteanu