Constructivismul este o teorie a cunoasterii, dar si a invatarii ce ofera practicii educative un important suport metodologic. Activitatea educatorului constructivist se centreaza mai putin pe instruire si mai mult pe construirea structurilor cognitive si a competentelor fizice, emotionale, sociale si atitudinale ale copiilor. Aceasta maniera de abordare a invatarii permite dezvoltarea globala si optimala a fiecarui copil, dar presupune totodata o serie de transformari a ambientului educational, a modului de organizare a invatarii si a practicilor curente din gradinite. Strategiile constructiviste de invatare valorifica nu doar situatiile planificate de invatare, ci si pe cele spontane cum ar fi: jocul, curriculumul la alegere, invatarea prin cooperare sau invatarea prin descoperire; din acest motiv, a fi profesor constructivist este un act de curaj. Este un act de curaj, deoarece presupune o despartire definitiva de maniera traditionala de organizare a invatarii. intre invatarea de tip traditional si cea de tip constructivist exista diferente majore. Vom incerca in randurile urmatoare sa desprindem cateva caracteristici esentiale ale celor doua tipuri de invatare:

Paradigma traditionala a invatarii:

• copiii vin la gradinita pentru a se pregati pentru scoala;
• copiii sunt invatati sa asculte comenzile si sa urmeze instructiunile: ei invata pasiv in cadrul unor activitati statice;
• copiii sunt priviti ca niste tablite goale pe care profesorul graveaza informatiile;
• curricula este structurata de la parte la intreg, cu accent pe competentele de baza;
• respectarea stricta a curriculei este extrem de apreciata;
• se pune un mare accent pe documentele curriculare;
• gradinita detine monopolul asupra educatiei copiilor;
• curricula are un caracter elitist, fiind conceput pentru cei cu performante maxime intr-un domeniu; acest fapt genereaza o presiune mare asupra copiilor si asupra profesorilor, reusita la un concurs sau la un examen devenind mai importanta decat dobandirea propriu-zisa a abilitatilor;
• profesorii au tendinta de a sta la catedra sau in fata clasei;
• profesorii pun intrebari copiilor si cauta raspunsul corect pentru a valida invatarea; in acest mod, copiii vor crede ca nu exista decat un singur raspuns corect, si anume cel validat de profesorul omniscient;
• profesorii au tendinta de a evalua copiii in afara activitatilor de predare-invatare;
• profesorii au tendinta de a ierarhiza copiii;
• evaluarile sunt facute doar pe hartie si cu cat sunt mai sofisticat elaborate cu atat sunt mai apreciate de ierarhi, chiar daca nu ofera nici un feedback parintilor;
• cei mai buni copii lucreaza individual, fiind stimulata competitia intre prescolari.

Paradigma constructiva a invatarii:

• copiii vin la gradinita pentru a explora realitatea si pentru a se pregati pentru viata;
• copiii sunt invatati sa devina autonomi si sa-si exprime opiniile, dorintele si interesele; ei invata cum sa puna intrebari si cum sa obtina o informatie de care au nevoie;
• copiii vin la gradinita cu placere, deoarece ei aici descopera lumea: o clasa constructivista presupune o permanenta schimbare a stimulilor de invatare;
• copiii la gradinita nu stau cu mainile la spate, ci folosesc mainile pentru a invata intr-un context natural, experiential;
• copiii invata la gradinita cum sa se comporte intr-o societate democratica;
• curricula este abordata holistic, programa fiind prezentata de la intreg la parte, cu accent pe conceptele esentiale;
• curricula este flexibila favorizand dezvoltarea individuala a fiecarui copil; astfel, profesorii pot stabili mai usor orizontul temporal al invatarii in functie de ritmul de dezvoltare a fiecarui prescolar;
• greselile nu sunt taxate de profesori, ci sunt valorificate de acestia ca veritabile surse de invatare;
• profesorii incurajeaza raspunsurile alternative, gandirea laterala, deschiderea si inchiderea de probleme;
• profesorii interactioneaza liber cu prescolarii, intre cei doi parteneri existand relatii de reciprocitate;
• evaluarea se impleteste cu predarea si invatarea si are loc prin observatiile profesorilor asupra copiilor in timpul activitatilor din clasa (sunt utilizate si lucrarile copiilor, portofoliile etc.);
• parintii sunt informati de catre profesori asupra modului cum a fost conceputa si realizata evaluarea, precum si cu privire la rezultatele evaluarii;
• copiii invata prin colaborare, pregatindu-se astfel de contactul cu lumea reala.

In opinia noastra, pentru a transpune in practica un demers educational de tip constructivist, este nevoie la gradinita de doua schimbari fundamentale.

Prima schimbare fundamentala se refera la modul de organizare a mediului de invatare in sala de clasa. Un ambient interactiv presupune, in primul rand, plasarea stimulilor la nivelul vizual al copiilor. Din acest motiv, la grupa Spiridusii am luat decizia de a acoperi peretii cu un material transparent din plastic.  Astfel, am sporit capacitatea de a modifica sistematic stimulii vizuali din clasa. in fiecare zi, pe peretii clasei, apar noi elemente de invatare. Aceste imagini sunt intr-o stransa conexiune cu proiectele tematice care se deruleaza la grupa in saptamana respectiva. in al doilea rand, prin achizitionarea unor rafturi speciale, jucariile au fost amplasate la indemana copiilor. Varietatea si multitudinea jocurilor si jucariilor constituie un alt element distinct al unui mediu constructivist de invatare. Culorile vii si alternanta stimulilor incita copiii la joaca si la invatare. Paturile achizitionate de catre parinti au permis o restructurare a ambientului educational. Astfel, impreuna cu parintii am conceput „harta clasei” stabilind o zona de invatare ce cuprinde aproximativ o treime din suprafata clasei si o zona destinata jocurilor de aproape doua treimi din suprafata clasei. Totodata impreuna cu parintii am hotarat modul cum vom amplasa centrele de interes.  Bineinteles ca nu toti parintii au participat la organizarea mediului de invatare, dar cei care au participat la aceste activitati au fost incantati de modul cum au colaborat cu noi. Multe dintre ideile lor au fost puse practica,  adeseori parintii sustinand financiar si logistic propriile lor propuneri. Fara indoiala ca fara sprijinul parintilor o astfel de transformare radicala a mediului educational nu ar fi fost posibila. Efortul facut se pare insa ca a meritat, deoarece evolutia in dezvoltare a copiilor de la grupa Spiridusii este considerata de parinti ca fiind una foarte buna. O dovada indirecta a acestui fapt consta si in faptul ca parintii de la grupa Spiridusii s-au implicat ulterior si intr-un alt proiect ce viza amenajarea unui foisor pentru copii, amplasat in curtea gradinitei.

A doua schimbare fundamentala in ceea ce priveste abordarea constructivista a invatarii are in vedere modul in care profesorul lucreaza cu copiii la grupa. Este vorba despre corelarea comportamentelor copiilor si a informatiilor obtinute din clasa cu noile perspective deschise de stiintele cognitiei, de neurofiziologie si neuropsihologie, de psihologia dezvoltarii sau de psihologia educatiei. in opinia noastra, aceasta schimbare in abordarea invatarii si dezvoltarii copiilor este mult mai greu de realizat decat cea dintai care se refera la restucturarea ambientului educational. Daca in mod traditional, interpretarea comportamentului unui copil la gradinita se realizeaza prin paradigma simtului comun, in cazul abordarii constructiviste a invatarii, profesorul devine un „expert” bine pregatit pentru a depista cauzele cele mai diverse ale comportamentelor copiilor. Profesorul de invatamant prescolar devine astfel un profesionist care stie sa intervina oportun pentru a regla dezvoltarea optimala si globala a fiecarui copil in parte.

Spre deosebire de maniera clasica de lucru a educatorului traditional, profesorul constructivist concepe invatarea ca pe un proces de investigare a intelesurilor si de aplicare a modelelor noastre mentale in vederea intelegerii noilor experiente. Prin urmare, cunoasterea este un proces activ de constructie din partea subiectului, iar cognitia are o functie adaptativa, de organizare a lumii experientiale. Scopul invatarii nu consta in memorarea raspunsurilor adevarate sau corecte, ci in construirea propriilor intelesuri. Profesorul constructivist are datoria de a intelege modelele mentale ale copiilor, atunci cand acestia incearca sa rezolve diferite sarcini de lucru sau probleme.

Spre exemplu, intr-o activitate derulata la grupa Spiridusii, copiii au urmarit la videoproiector timp de 7-8 minute imagini cu impact vizual, bine selectate, despre care au discutat in mod liber. Din perspectiva neuropsihologica, o astfel de activitate antreneaza emisfera cerebrala dreapta, cea care dezvolta inteligenta emotionala a copiilor. in toata aceasta perioada de timp, profesorul a urmarit cu atentie evolutia si comportamnetul fiecarui copil in parte. Unii dintre acesti copii manifestau certe calitati in ceea ce priveste comportamentul socio-emotional, in timp ce altii nu manifestau asemenea calitati. Dupa epuizarea celor 7-8 minute, copiii s-au deplasat in alta zona a clasei unde au rezolvat in grupuri, prin cooperare, diferite sarcini cognitive – aflate in corelatie cu imaginile vizualizate – si care presupuneau operatii mentale de clasificare, de analiza si sinteza. in acest caz, a fost stimulata emisfera cerebrala stanga a copiilor – responsabila cu gandirea de tip cognitiv. Bineinteles ca, de aceasta data, altii copii au excelat sau au intampinat dificultati in rezolvarea sarcinilor. Am oferit aceasta mostra de abordare constructivista a invatarii pentru a sublinia urmatorul fapt: pentru un profesor constructivist, aplicarea diferentiata a curriculumului devine o necesitate; insa pentru a putea interveni diferentiat, profesorul trebuie mai intai sa identifice corect problemele in dezvoltare ale copiilor.

Competentele unui profesor constructivist nu se limiteaza doar cunoasterea teoriilor invatarii, ci constau si in competentele practice, prin utilizarea cu maiestrie a unor strategii active si interactive in procesul instructiv-educativ, precum: folosirea cu precadere de catre educator a intrebarilor deschise ce presupun raspunsuri multiple, dialogul dintre educator si copii, intrebarile puse de catre copii unii altora sau educatorului si existenta conflictului sociocognitiv in cadrul activitatilor de invatare.

Introducerea abordarii constructiviste a invatarii in gradinite presupune un efort sustinut din partea practicienilor; caci un educator format in paradigma traditionala ar trebui sa se reinventeze pe sine insusi pentru a putea internaliza valorile noii paradigme a invatarii. Altminteri el va utiliza aceleasi practici curriculare traditionale. Spre exemplu, este dificil pentru cineva care toata viata a invatat din obligatie sa-i determine pe toti copiii din jurul sau sa invete cu placere. Motivul: personalitatea copiilor se formeaza prin modelare comportamentala. Adeseori educatorii din gradinite constata existenta unor diferente mari intre anumite generatii de copiii, diferente pe care si le explica pe seama progresului informational si social. insa nu copiii sunt mai destepti, ci paradigma invatarii s-a schimbat intr-un mod fundamental. in mod paradoxal, tocmai cei care ii invata pe copii, adica educatorii, sunt cei ce trebuie sa depuna un efort permanent pentru a se putea adapta la noua paradigma a invatarii.

1. Brooks, M.G., Brooks, J.G., (2001), In search of understanding: The case for constructivist classrooms, New Jersey, Columbus, Ohio: Prentice-Hall, Inc.
2. Brooks, M.G., Brooks, J.G., (1999), The courage to be constructivist.
3. DeVries, R., Zan, B., Hildebrandt, C., Edmiaston, R., & Sales, C. (2002), Developing constructivist early childhood curriculum: Practical principles and activities, New York: Teachers College Press.
4. Fosnot, Thomey C. (ed.)., (2005), Constructivism: Theory, Perspectives and Practice, New York: Teachers College Press, Columbia University
5. Gagnon, G.W., Collay, M., (2000), Designing for Learning: Six elements in Constructivist Classroom, Thousand Oaks, CA: Corwin Press
6. Kagan, Spencer, (1994), Cooperative learning, San Clemente: Resources for Teachers.
7. Le Moigne, Jean-Louis, (1994), Le Constructivisme. Tome 1: Des fondements, Paris: ESF.
8. Marlow, B.A., Page, M.L., (2005), Creating and Sustaining the Constructivist Classroom, Thousand Oaks, California: Corwin Press, Inc.
9. Munteanu, C., Munteanu, E.N., (2009), Ghid pentru invatamantul prescolar. O abordare din perspectiva noului curriculum, Polirom, Iasi.