Educatie parentala
Traducere si adaptare dupa psihologul Laura Markham
1. Parintii sunt primii care ar trebui sa invete sa-si tina in frau emotiile si nervii, nu copiii. Aceasta este prima regula pentru ca si cei mici sa invete, prin puterea exemplului, cum sa se descurce cu propriile emotii. Parintii trebuie sa-si inabuse implusul de a pedepsi si sa nu-i arate mereu copilului ca este furios, reactionand agresiv, aceasta fiind o atitudine care nu face decat sa se intoarca impotriva celui care o foloseste.
2. Emotiile trebuie tratate cu atentie si respect. Copiii nu-si pot stapani reactiile atunci cand sunt condusi de adrenalina, de hormoni, asa ca parintii sunt datori sa-i ofere copilului un mediu linistit in care sa-si descarce supararea. Nu incercati sa-i tineti morala atunci cand copilul este recalcitrant. Asteptati sa se calmeze si abia apoi incercati sa-i explicati ca v-ati simtit jignit si ranit de felul in care s-a comportat cu dumneavoastra (daca a mintit, a vorbit urat sau s-a rastit la parinte), explica Markham.
3. Repetitia sau respectarea unei rutine este cheia educatiei, metoda care trebuie urmata fara abatere din primii ani de viata, de la felul in care invata sa se spele pe dinti, sa aiba grija de lucruri sau de animale, sa-si faca temele etc. Rutina este importanta mai ales in ceea ce priveste respectarea si adoptarea unor comportamente de baza, dar este si „structura“ pe care se cladesc aspecte mult mai importante. Din nou, rabdarea este esentiala in ceea ce-l priveste pe adult. Copilul nu va intelege mai bine ca trebuie sa se spele pe dinti in fiecare zi, daca se va tipa la el. Important este ca aceste obisnuinte sa fie dezvoltate in timp, intr-un mod care sa-l atraga pe copil, chiar daca presupune ca parintele sa gaseasca o metoda prin care sa transforme rutina intr-o joaca, indiferent daca este vorba despre spalat pe dinti sau despre facut ordine in camera.
4. Incercati sa stabiliti o legatura cu copilul inainte de a incerca sa corectati o problema. Nu uitati ca un copil are tendinta sa fie mult mai neascultator atunci cand se simte vinovat fata de parinte si cand simte ca a dezamagit. De aceea, parintele trebuie sa-i arate copilului ca ii pasa de ceea ce simte si ca face eforturi sa-l inteleaga. O abordare de tipul „inteleg ca m-ai mintit pentru ca ti-a fost frica sa-mi spui ce s-a intamplat cu adevarat“, ii va arata copilului ca nu trebuie sa-i fie teama de felul in care veti reactiona, ci ca va gasi in dumneavoastra o persoana la care poate apela si unde va gasi intelegere. Cand ii vorbiti copilului este importat sa va asezati si sa discutati de la acelasi nivel, sa va uitati in ochii lui, nu sa-l „concediati“ cu un gest, fara ca macar sa-i aruncati o privire. Cand copilul plange, tipa sau nu vrea sa vorbeasca este indicat ca parintele sa-i explice ca trebuie sa exprime in cuvinte ce-l deranjeaza.
5. Limitele se impun prin oferirea constata de explicatii. Copilul trebuie sa inteleaga de ce nu trebuie sa faca un anumit lucru. Nu este suficient sa i se spuna nu face aia, nu ai voie, nu pune mana etc. Fiecare interdictie trebuie sa fie urmata de o explicatie. „Nu ai voie sa fugi in mijlocul strazii pentru ca …, Nu poti sa-ti lovesti fratele pentru ca… etc. Cu cat inteleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atat vor fi mai dispusi sa le accepte.
7. Nu este usor, dar parintii ar trebui sa gaseasca modalitatea prin care se le spuna copiilor mai des „DA“, pentru ca aproape intotdeauna apare cuvantul „NU“ in relatia copil-parinte. „Da, este timpul sa-ti faci ordine in camera“, poate fi un exemplu.
8. Rezervati un timp, zilnic, in care sa lasati la o parte orice alta activitate (telefon mobil, televizor, laptop) si timp de macar 20 de minute incercati sa va dedicati total copilului dumneavoastra si sa-l intrebati ce si-ar dori sa faceti impreuna. Lasati-l pe el sa ia conducerea si nu va sfiiti sa-i faceti pe plac si sa va purtati prosteste, de dragul lui. Copiii obisnuiti sa petreaca in fiecare zi timp de calitate cu parintele, reusesc sa-si exprime mai bine emotiile.
9. Parintii trebuie sa-si ierte greselile pe care le fac fata de copiii lor si sa invete din ele. Un parinte care se simte vinovat nu poate fi un parinte relaxat in relatia cu copilul lui. Nu exista „prea tarziu” cand un parinte vrea sa repare greselile pe care realizeaza ca le face.
10. Cand parintii au impresia ca parca nimic din ceea ce fac nu functioneaza, atunci este momentul perfect sa le arate copiilor cat de mult ii iubesc. Iubirea neconditionata pe care parintele o arata copilului precede orice alta regula de crestere si educare a copiilor.
“Activităţi de consiliere parentală”
Consilierea parentală în grădiniţă se derulează periodic, la fiecare grupă, cu fiecare dintre familiile preşcolarilor.
Întâlnirile referitoare la evaluarea copiilor au loc cu participarea celor doi profesori de la grupă şi a părinţilor, sunt programate şi sunt obligatorii.
Astfel, în urma evaluării nivelului de dezvoltare fizică, cognitivă, emoţională şi socială a preşcolarilor, cu instrumente valide şi fidele, în baza unei metodologii de cercetare şţiinţifică, atât de către parinţi, cât şi de educatori (prin aplicarea încrucişată a bateriei de teste PEDa), este generat un raport al evaluării care se transmite părinţilor.
În cazul depistării unor întârzieri sau dificultăţi în dezvoltarea tipică a preşcolarilor sunt aplicate în baza acestor rezultate planuri individualizate de intervenţie.
“Cursuri de educaţie parentală”
Încă din anul 2005, în grădiniţă au început să se desfăşoare cursuri de educaţie parentală în cadrul programului naţional Educăm Aşa!
Preocuparea pentru aceste cursuri a continuat de-a lungul anilor şi serii de câte 10 părinţi au participat la formările susţinute de echipe de instructori de părinţi.
Aceştia din urmă sunt profesori din grădiniţă, special formaţi pentru a putea derula acest tip de activitate.
Totodată, în grădiniţă au loc activităţi de formare a părinţilor cu scopul de a-i iniţia în observarea atentă a copiilor.
Observarea avizată este absolut necesară pentru a putea identifica din timp eventualele dificultăţi în învăţare sau în dezvoltare a copiilor. Depistarea timpurie a întârzierilor de orice natură, asociată cu intervenţia specializată rapidă este esenţială în evoluţia ulterioară a fiecărui copil.
Totodată, depistarea timpurie a abilităţilor înalte ale copilului, în urma observării şi a colaborării dintre părinţi şi profesori, permite ulterior dezvoltarea optimală a aptitudinilor native ale preşcolarului.