Reguli şi proceduri de prevenire si combatare a infectarii cu SARS CoV 2
Sanatatea si securitatea copiilor este prima prioritate a tuturor angajatilor gradinitei. In acest sens, profesorii, ingrijitorii si cadrele medicale aplica proceduri specifice de lucru. Spre exemplu, triajul medical este realizat in fiecare dimineata de asistenta medicala. Gradinita isi rezerva dreptul de a refuza preluarea copilului de la parinti sau persoana imputernicita, in situatia in care starea aparenta de sanatate a acestuia indica faptul ca ar putea pune in pericol sanatatea lui si a colectivitatii. Cadrele didactice si asistentele medicale monitorizeaza zilnic starea de sanatate a prescolarilor. Saptamânal, sunt derulate la fiecare grupa activitati de monitorizare a curateniei si a starii de igiena a prescolarilor. Lunar, la fiecare grupa, sunt derulate activitati ce vizeaza educatia sanitara si prevenirea imbolnavirii. in situatia in care in gradinita se confirma cazuri de varicela, rujeola, scarlatina sau alte boli infectioase, se anunta parintii si Directia pentru Sanatate Publica și se organizeaza dezinfectia spatiilor din gradinita. Prescolarii care absenteaza mai mult de trei zile au obligatia de a prezenta un aviz de reintrare in colectivitate, eliberat de medicul de familie. Alte activitati desfasurate zilnic care au in vedere sanatatea copiilor sunt urmatoarele: activitatile zilnice de miscare in aer liber, aerisirea salilor de grupa, curatenia zilnica a tuturor spatiilor existente in gradinita.
Meniu si alimentatie
Gradinita cu Program Prelungit nr. 21 Iasi dispune de cantina proprie. Meniul copiilor este elaborat saptamanal de catre o comisie format din director, profesor de serviciu pe unitate, administrator de patrimoniu, bucatar, asistent medical si un reprezentat al parintilor. Meniul este conceput in functie de varsta si de nevoile prescolarilor pe baza normelor in vigoare impuse de Directia de Sanatate Publica, de preferintele copiilor si de recomandarile cadrelor medicale. Acordam o mare atentie consumarii de fructe si legume proaspete (gustarea de fructe), precum si consumului de lichide (in acest sens in unitate exista dozatoare de apa plata). Chiar daca mancarurile si bauturile care contin zahar, grasimi si conservanti sunt aproape imposibil de evitat in societatea moderna in care traim, incercam sa-i invatam pe copii sa manance cat mai sanatos. Totodata, acordam un rol important modului in care este servita masa, a climatului placut in care copiii invata sa manance impreuna.
Rutine şi proceduri de lucru în vederea asigurării igienei și sănătăţii copiilor şi a personalului
- Părinţii completează o declaraţie pe proprie răspundere înainte de intrarea copilului în colectivitate pe care o transmite anticipat, în format electronic, către profesorii de la grupă. Acest document este completat de părinţi şi transmis anticipat profesorilor, ori de câte ori copilul reintră în colectivitate după ce a lipsit de la grădiniţă.
- Căi de acces diferite în grădiniţă pentru părinţi, personal şi pentru copii (fiecare sector va avea o cale distinctă de acces în grădiniţă, astfel încât părinţii, copiii şi personalul de pe un sector să nu se întâlnească cu persoane de pe un alt sector). La preluarea copiilor şi la predarea copiilor, părinţii respectă marcajele ce indică distanţa fizică minimă de 2 metri între familii.
- Părinţii urmează marcajele făcute în curte cu culori diferite, marcaje ce indică traseul către calea de acces:
- Fiecare copil se îmbracă şi se dezbracă singur pe propriul sector (eventual cu ajutorul personalului în cazul copiilor de grupă mică); nici un părinte şi nici o persoană străină nu are acces în grădiniţă; orice solicitare se face „online”, inclusiv întâlnirile profesorilor cu părinţii sau audienţele la director.
- Ore diferite de sosire şi plecare pentru copiii de la grupe diferite, din cadrul aceluiaşi sector al grădiniţei; părinţii căre nu respectă dimineaţa programul de acces riscă să nu mai poată lăsa copilul la grădiniţă în ziua respectivă, deoarece pot perturba fluxurile de intrare a copiilor în grădiniţă. Personalul din grădiniţă are atribuţii stricte, stabilite pe ore.
- Intervalul de sosire/plecare este respectat în mod strict, iar copiii care sosesc în afara intervalului specificat nu pot fi primiţi la grădiniţă, în ziua respectivă.
- Părinţii staţionează la intrările/ieşirile din instituţie.
- Copiii nu sunt ţinuţi în braţe de părinţi, atunci când vin la grădiniţă, deoarece un copil „smuls” din braţele părinţilor va interpreta acest gest în mod diferit, plânge mai mult şi, în consecinţă, se integreză mult mai greu la programul de grădiniţă. Recomandăm în acest sens ca deplasarea de la intrarea pe poarta grădiniţei până la intrarea pe uşa de acces în grădiniţă să fie făcută pe jos, părintele/tutorele ţinând copilul de mănă. Despărţirea de părinte/tutore trebuie să fie consimţită de copil şi să nu fie traumatizantă. În acest sens, vă recomandăm discuţii preliminare cu copilul dumneavoastră despre programul pe care îl va avea la grădiniţă, jocuri de rol şi poveşti care să-i ofere încrederea că nu va fi părăsit/abandonat la grădiniţă.
- Asigurăm triajul copiilor la intrarea în grădiniţă; la intrarea în grădiniţă, fiecărui copil i se ia temperatura. Ȋn cazul în care, copilul prezintă simptome de răceală (strănut, tuse, secreţii nazale, tulburări gastrointestinale, stare generală proastă) nu este primit în colectivitate, deoarece există riscul să fie purtători de Sars-CoV2 şi să transmită coronavirusul celorlalţi colegi. Ȋn cazul în care copilul are febră (37,3 grade Celsius sau mai mare) se aşteaptă cinci minute afară şi apoi se reia temperatura copilului. Dacă şi de această dată se confirmă temperatura, atunci copilul nu este primit în colectivitate, deoarece există riscul să fie purtători de Sars-CoV2 şi să transmită coronavirusul celorlalţi colegi. Aceşti părinţi vor fi îndrumaƫi în efectuarea unui consult medical de specialitate, iar revenirea copilului în cadrul comunităţii se va face numai în baza declaraţiei pe proprie răspundere (dacă copilul a lipsit mai puţin de trei zile). Ȋn cazul în care un copil lipseşte mai mult de 3 zile, indiferent de motiv, acesta va fi primit numai în urma prezentării avizului epidemiologic şi a declaraţiei pe proprie răspundere.
- Părinţii au obligaţia de a verifica starea de sănătate a copilului înainte de a-l aduce la grădiniţă. Menţionăm că vom rezilia contractul educaţional părinţilor care nu respectă regulile de protecţie sanitară şi care, prin comportamentul lor iresponsabil, constituie un risc la adresa sănătăţii comunităţii grădiniţei.
- Efectuăm zilnic dezinfecția claselor și a mediului, inclusiv toaletele, cu apă și săpun/detergent și cu dezinfectant.
- Curăţăm și dezinfectăm suprafețele atinse frecvent, cum ar fi: mânerele ușilor, mesele, jucăriile, consumabilele, întrerupătoarele de lumină, tocurile ușilor, locurile de joacă de afară, materialele utilizate de copii, balustradele, accesoriile, instalaƫiile sanitare, toaletele, pervazurile, mesele, scaunele etc. Materialele care nu pot fi dezinfectate vor fi eliminate din sala de grupă. Serviciile de curăţenie vor fi realizate înainte de începerea activităţii, înainte de servirea mesei, la sfârşitul programului şi ori de câte ori este necesar.
- La intrarea în grădiniţă, pe fiecare sector, este amplasat un covor îmbibat în clor şi este disponibilă soluţie de dezinfectat pentru mâini. După schimbarea încălţămintei şi a hainelor, la intrarea în grupă copiii sunt invitaţi şi ajutaţi să se spele pe mâini cu apă şi săpun cel puţin 20 de secunde. Toate băile sunt dotate cu săpun lichid şi prosoape de hârtie de unică folosinƫă.
- Copiii sunt învăţaţi să respecte marcajele de pe holuri şi de la grupurile sanitare, în vederea respectării distanţării fizice.
- Salutul între personal şi copii, între angajaţi, precum şi între copii se face fără contact fizic.
- Membrii personalului poartă mască în permanenţă în timpul programului.
- Asigurăm aerisirea şi ventilarea tuturor spaţiilor grădiniţei. Sălile de grupă sunt aerisite zilnic, pe fiecare sector, astfel:
- Dimineaţa - între orele: 06,45-07,15, 09,15-10,00 (după servirea micului dejun în sălile de grupă), 11,00-13,30 (în timpul activităţilor desfăşurate în aer liber, precum şi în timpul servirii prânzului).
- După amiaza – între orele: 15,00-16,00 (înaintea servirii suplimentului în sala de grupă), 17,00-18,00 (după plecarea copiilor acasă). - Ȋn cadrul activităţilor de învăţare, informăm copiii despre prevenirea COVID-19. Aceste activităţi includ informații despre igiena adecvată și frecventă a mâinilor, igiena respiratorie, precum și despre simptomele COVID-19, informaţii pe care le pot înțelege copiii preşcolari:
- introducerea unor noi rutine privind spălarea mâinilor: spre exemplu, învăţăm să cântăm o melodie, timp de 20 de secunde, în timp ce ne spălăm mâinile;
- utilizarea unor marionete sau păpuși pentru a demonstra simptome (strănut, tuse, febră) şi ce anume trebuie să facă copiii dacă se simt rău (adică dacă îi doare capul, stomacul, se simt înfierbântați sau obosiți).
- Interacțiunile între angajaţi şi între diferite grupe de copii sunt limitate. Pe durata programului de grădiniţă, copiii rămân în aceeași sală de grupă cu aceiași profesori, fără a interacționa cu copiii și profesorii de la alte grupe. Ȋn grădiniţă nu se mai desfăşura cluburi de dezvoltare personală sau spectacole de teatru.
- Copiii care dezvoltă semne/simptome de infecţie respiratorie sau de alte boli infecto-contagioase acute în timpul prezenţei în unitate sunt izolaţi într-o cameră separată şi supravegheaţi de personalul medical al unităţii sau de un alt angajat special desemnat şi instruit în acest scop. Părinţii acestor copii vor prelua copilul cât mai curând posibil, cu recomandarea de a merge la un consult medical de specialitate. Copilul va putea intra din nou în comunitate doar în baza avizului epidemiologic şi a declaraţiei pe proprie răspundere.
- Consemnăm datele copiilor cu febră şi alte simptome, pentru a putea sprijini urmărirea contactelor în cadrul anchetei epidemiologice (în cazul în care infecția COVID-19 este confirmată).
- Ȋn timpul programului de odihnă, între paturile copiilor există o distanţă minimă de 1 metru (stânga-dreapta, faţă-spate).
- Personalul respectă igiena adecvată prin spălarea frecventă a mâinilor, igiena respiratorie şi folosirea măștilor.
- Introducem un program pentru igiena frecventă a mâinilor ca parte a rutinei zilnice a copiilor și a personalului, asigurăm soluţie dezinfectantă la intrare pe sector, la toaletă asigurăm săpun lichid şi prosoape de hârtie de unică folosinţă şi am amplasat afișe sugestive în sălile de clasă, pentru ca personalul și copiii să le vadă și să-și reamintească regulile de igienă.
- Ȋn timpul activităţilor desfăşurate cu preşcolarii, în sala de grupă, există o distanţă minimă de cel puţin un metru (faţă-spate, stânga-dreapta) între preşcolari. Această distanţă este respectată permanent pe durata întregului program desfăsurat la grădiniţă (în timpul activităţilor de învăţare, în timpul rutinelor: servirea mesei, mers la toaletă, programul de odihnă, precum şi în timpul activităţilor de tranziţie). Corpul profesoral şi consiliul de administraţie al grădiniţei colaborează cu comitetele de părinţi de la fiecare grupă, precum şi cu asociaţia de părinţi în vederea respectării normelor sanitare specifice perioadei de pandemie.